Dragoste de buzunar

Mai tineti minte dictionarele mini, de buzunar? Ei bine, am aflat de curand ca exista oameni care isi poarta aspiratiile unei iubiri la fel ca pe minidictionarele, adica la purtator, in poseta, in borseta, in portjartier, in torpedou etc.
Oare cum ar fi sa fac si eu asa?
Prima intalnire. Scot dictionarul si repet pana invat pe de rost. Orice scapare imi poate fi fatala. Dar daca stiu textul pe dinafara, atunci nu conteaza ce spune celalalt, eu ii arat minicartulia. Declaratie de dragoste (rasfloind de zor): "Esti frumoasa ca o stele, tu mi-ai rupt inima-n doi. Toate sufletele mele bate pentru tu si noi."
Asa scrie, asa facem, PUNCT.
"Ai zis ca ma iubesti, stai sa scot cartea sa vad ce scrie... "
Hai fugi cu cercu', zau.
Personal, pot declara, dupa propria-mi lege, ca mi-e greata de asa ceva. PUNCT.
Ingretosa-m-as, dar n-am motiv real, life goes on.

Fara optiuni

Gresesc undeva amarnic si nu-mi dau seama deloc unde anume! Partea proasta e ca, de la o zi la alta, accentuez, in mod constient, aceasta greseala. O dau in paranoia, simt ca ma ating blestemele cuiva. Nu m-ar incalzi cu nimic sa aflu daca si cine m-a blestemat. Dar e clar, nu se mai termina.

M-ar ajuta probabil o parere. Dar de la cineva care m-ar cunoaste in profunzime, dar din exterior. Si acel cineva, care in mod clar nu exista, mi-ar putea spune unde gresesc. De ce fac numai alegeri idioate. Pentru ca nu sunt ghinionist, pur si simplu persistand in greseala, fiind pesimist si negativist, atrag doar raul, negativul.

Atat. Si-un pahar de vin.

Some people just need a high-five. In the face. With a chair. Made of steel. Twice!

Cu ceva vreme in urma mi-am propus sa nu mai scriu aici rautati. Din motivul ca nah, m-as putea abtine de la a "vomita" pe blogul meu amarat toate kkturile pe care mi le fac mie oamenii. Si tot cu ceva vreme in urma mi-am propus sa scriu si despre lucrurile faine pe care mi le ofera oamenii. Si totusi....

Am sentimentul profund ca ceva se intampla cu lumea, mai grav decat se expune la TV. Cu mult mai grav. Stiu prea bine ca-s dereglat din multe puncte de vedere, cu toate astea, vorba poetului, cand ma uit la altii cum sunt, imi dau seama ca tare bun m-a facut mama. Subiectiv rau as putea zice. Si totusi....

Stand in bancuta mea linistit si doar observand, realizez ca de fapt, fara ca eu sa fac nimic, handicapul mental si emotional al unora se manifesta fara limite. Pe langa ei, lipsurile mele sunt minciuni. Daca eu nu ma pot resemna ca le am, oare cum se simt cu ei insisi cei mai intoxicati decat mine? Sincer, n-as vrea sa fiu in pielea lor. Si totusi...

Uneori realizez ca e bine pentru mine sa ma transform in demon pentru a-mi da seama cum arata adevaru-adevarat. Si atunci imi bag coada, instingand, distorsionand, mintind, exagerand etc. De aproape 20 de ani incerc sa-mi dau seama cand imi vine sa reactionez asa si din ce motiv. N-am reusit. Pur si simplu se intampla, corpul, mintea si sufletul meu reactioneaza brusc. Probabil ca sistemul meu defensiv e mult mai bine pus la punct decat cred eu. Si totusi....

Mi-o iau in freza zi de zi, cate putin sau cate mult, dar asta in niciun caz nu ma mai determina sa-mi pierd mintile, asa cum se intampla odata. Acum reactionez calm, zambind amar si poate cu un strop de dorinta de revansa in suflet. I-as zice razbunare, dar n-o simt asa, oricare-ar fi parerile celorlalti. Judecati-ma cat doriti. Si totusi...

Opriti-va atunci cand va zic! Pentru ca toate au o limita in lumea asta, toate au un inceput si un sfarsit. Eu stiu ca e greu sa accepti o situatie care te raneste zambind si cu capul sus, eu stiu ca e greu sa dai mana cu "adversarul" tau, dar, la naiba, toate au o limita! Oricat de subiectiv as fi acum, stiu prea bine ca oricat de mari ar fi fost vreodata diferentele de perceptie intre mine si un alt individ, am ajuns la un punct in care, fara sa dau dovada de lasitate, am constientizat ca e mai bine sa pun punct. Pur si simplu. Fara a-mi pata onoarea, fara a-mi rani orgoliul. Am mai spus-o si in alte dati, am cunoscut in viata mea multi oameni. Unora le-am facut rau. Altii mi-au facut rau mie. In unele cazuri ne-am facut rau reciproc. Constient sau nu. Cu toate astea, am mers mai departe. Si totusi.....

Zau ca nu inteleg de ce, in al 12-lea ceas, nu ai puterea sa ramai VERTICAL???????????????????????

Probabil voi muri si nu voi afla raspunsul la intrebarea asta. 

Weekend fain va doresc. Si totusi....

Nu mai fain decat al meu

Nebuni, iubire nebuno!

EL

I-ai stins lumina. Crezand ca se descurca perfect chiar si in intuneric, el isi lua inima in dinti si porni orbecaind in cautarea drumului spre tine. Noroc cu instinctele de om experimentat, ca nu si-a rupt ciolanele batrane de mobila cu miros de mucegai care-si facea veacul de multi ani in viata lui. Dupa cateva miscari pline de gratie si elan, el reusi sa-si dea seama ce ii lipsea de fapt: "Unde ma duc?"

EA

Incercand sa priceapa ce-i in mintea ta, ai reusit, prin talentul tau de cal breaz, s-o ametesti. Desprinsa fiind de lumea in care traiesti tu, nici n-ai avut cum s-o intelegi vreodata. Poate ca-i imatura, poate ca-i impulsiva, poate ca-i naiva. Dar sigur e sincera. Si s-a trezit, datorita tie, cu lumina stinsa si cu gatlejul uscat de-atata nerabdare, intrebandu-se: "De ce?"

VOI

Sunteti nebuni, cu creierele putrede de-atata gandit, fara sa tineti seama de singura stare pura ca lacrima care  dainuie intre voi de-atata vreme si cu atata putere. Daca mai era nevoie de vreo dovada ca lumea e intoarsa cu susul in jos, voi sunteti aia: iubirea nu-i nebuna, voi sunteti! Si nu-mi ramane sa ma intreb: "Ce-i cu voi doi?"

Oricum fiecare inceput isi are si sfarsitul. Dar asta e de-a dreptul trist.

(Fiti buni si fiti nebuni, dar data viitoare)

Seara cultururala de garaj (inc)

Da, seara de luni. Sordida. Ce zic eu, e morbida de-a binelea! Daca nu chiar electorala. Izgoniti probabil de catre iesenii obositi de prin esplanadele targului (sau poate chiar de prin Bremen), o gasca bizara de muzicanti ambulanti s-a aciuiat de ieri seara la usa unui garaj ruginit in cartierul-sat in care imi duc eu zilele. Am crezut initial ca au pierdut saracii un pariu sau vreo partida de poker de-au ajuns s-o tromboneasca lautareste la ore friguroase de toamna. Dar ti-ai gasit, azi au luat-o de la capat. Ciudat e ca nu vad nicaieri vreun slogan uselist sau pedelist. Ceea ce ma face sa cred ca e pur si simplu o scapare a sistemului. Pe astia nu i-au racolat in campanie. Inca. Dar si ei prostanaci, nu doar Geoana. Ar putea face parale bune trambitand dupa vreo duba vopsita in pungi de faina si sticle de ulei. 

Ma rog, de la una la cealalta, ambulantii astia nu canta chiar rau, initial era cat pe ce sa cred ca a dat drumul vreun vecin la maxim la 10 prajini sau Bregovici. Pacat ca nu canta si ziua, m-as furisa sa le fac niste filmari/poze spion si sa le pun si eu pe net, sa ma pot lauda cu colcaiala de cultura a satului-meu-cartier. M-as duce acum, dar la cat is de bolnavi unii pe-aici, mi-e ca ma linseaza dreacu' din motive de mai mult de 10 clase pe care le posed. Ahaaaa!!! Scoala de arte si meserii, asta tre' sa fie. Mai putina meserie, mai multa arta. Las' ca-i bun. La urma urmei si furnica robotitoare a fost candva ofticata pe greierele artist care tinea concerte iarna pe mii de euro in vest. Sa ma oftic si eu, na! Ohooo... ci trompețîcă uăi!!!! 

Pana la finalul zilei voi ajunge probabil la toate urmatoarele concluzii:

- nu exista padure fara muzicanti;

- exista muzicanti fara padure, dar nu fara zoo-spectatori;

- in asemenea situatii limita realizez ce asemanare exista intre cuvintele "fanfara" si "fanfaron";

- am toate sansele sa ma mut daca astia mai continua cel putin pana pe 9 decembrie, eu cu geamu-nchis nu stau;

- caut AK47 nou sau sh, cu munitie suficienta; de cumparat sau inchiriat; cu acte in regula au ba;

- voi initia un proiect local prin care, eventual cu ajutorul fondurilor structurale, sa creez imaginea acestui cartier, dpdv comercial: sigla, slogan etc. La slogan deja m-am gandit: "N-ai arte si ai trompeta? Vino-n Dancu si repeta!"

~Si daca dupa toate astea n-o sa ma iubesti deloc, 

jur pe tot ce am mai sfant ca beau benzina si-mi dau foc!~

Ataaaaat.....

Ireleversible

Cine sunt eu cand nu sunt ca tine, stii oare? Daca stii si nu esti si tu la fel, inseamna ca suntem diferiti. E un aparent silogism, stupid de-a binelea, insa spune foarte clar ca nu esti ca mine. 

Asta a fost in loc de introducere. Sper sa n-am nevoie de alcool ca sa-mi dezleg ideile. Ceea ce scriu azi nu e scris de dragul de-a scrie, ci pentru a fi aflat, stiut, vazut, gandit, rumegat, analizat, inteles etc. Daca se poate. Daca nu, asta e. 

1. Sunt indiferent si nu dau doua parale pe nimic si pe nimeni. Asta e concluzia unora care m-au intalnit. Nu am nici cea mai mica intentie sa demonstrez ca n-au dreptate. 

2. Sunt absolut iritat cand intalnesc oameni certareti sau cu chef de a contrazice. Asta e concluzia mea. Si, in ciuda faptului ca-mi place sa polemizez, macar o fac "cu program", nu continuu. Asa cred, poate gresesc.

3. Sunt imposibil, imatur si nu stiu ce vreau. Iarasi parerea altora. Si iarasi nu contrazic, partial e adevarat. Dar cam multi judecatori si lideri de opinie in ce ma priveste, n-ar fi mai bine sa faceti un ONG?

4. DE CE? O intrebare care, de cele mai multe ori, e absurda in ce ma priveste. O spun inca o data, fac si spun foarte multe lucruri fara sa am o motivatie traductibila in cuvinte! 

5. Cand spun un lucru, spus ramane. Nu e nevoie sa ma pui sa repet de x ori, din dorinta de a primi confirmari. Cand ma voi razgandi, te anunt.
6. Daca simti ca vrei sa ai dreptate, nu-i bai, eu iti dau. Chiar daca n-ai. Dar daca te vei simti din cauza asta de kkt, nu da vina pe mine.

Exista multe alte lucruri ce pot fi spuse. Exista si multi oameni care, indiferent ce le-as spune, cred doar ceea ce vor. Exista si alte moduri de gandire/simtire decat al meu. Exista si oameni ca mine. Acei oameni chiar ma inteleg din prima. 

Am ajuns sa am momente in care sa ma opresc, sa traiesc intr-un punct fix. Am ajuns sa-mi placa mult asta. Am ajuns sa ma inec ore in sir in butoaie de nostalgie, am ajuns sa-mi placa starea de a fi trist, am ajuns sa-mi placa sa visez doar la lucruri imposibile, am ajuns sa simt ca totul e pierdut pentru mine. Am ajuns aici, acum. Nu ma voi opri aici, evident, dar acum stau pe loc. Intrebarea mea catre tine, oricine ai fi, suna cam asa: daca te simti cu adevarat deranjat, suparat, iritat, indignat, contrariat de prezenta mea, daca deja ai ti-ai conturat portretul meu complet, atunci ce mai vrei de la viata mea?

Eu sunt cum sunt cand nu sunt ca tine si nu stiu cum esti tu cand nu esti ca mine, dar daca nu te intreb si nu ma intreb, nu inseamna ca-s indiferent, ci doar ca astept. Prea multe vorbe, prea multe vorbe seci. Ma duc sa-mi pun in pahar cateva grade. Bbye!

Liberul arbitru incatusat

Zile tumultoase. Pline de mici evenimente surprinzatoare. Care m-au dat peste cap putin cate putin. Zile cand, fara sa-mi dau seama, traiesc in trecut. Detest sa traiesc in trecut. Mi-am amintit de prima mea iubire. Era dragalasa foc, era un copil superb. Eu eram "cred ca nu mai sunt copil". Si m-a fulgerat in tot corpul atunci cand i-am vazut prima oara chipul de copil. Apoi i-am povestit urmasului meu de ea. Asta pentru ca, in contextul actual, chiar el trece prin aceeasi faza. Deh, pe astia mici ii apuca mult mai devreme. Cu siguranta mi-a simtit emotia puternica, poate din cauza asta s-a deschis fatza de mine surprinzator. Mi-a savurat povestea, din cap in coada, ca sa-mi zica la un moment dat: "Ai fost un las ca ai renuntat. Daca nu o lasai, eu n-as fi existat, dar tu ai fost un fraier".

O fi avand dreptate pustiul, mai stii? Oricum n-avem de unde sa ne dam seama ce-ar fi fost dac-ar fi fost, asta e clar. Dar atunci am facut o alegere libera aparent. Si de-atunci pana acum am facut sute de asemenea alegeri. Libere, dar restrictionate de partea cea mai daunatoare a fiintei mele: mintea. 

Eram tanar atunci, tanar, doamna, tanar! Si prost pe deasupra. Si am ales in consecinta. Prost pentru mine, dar oare pentru ea? Asta nimeni nu stie.Nici ea probabil. Dar a fost prima mea dragoste. Chiar am iubit-o mult. In felul meu de-atunci, naiv, sincer si poate prostesc. Simt asta chiar si acum. O sa-mi cer iertare fatza de mine insumi, pentru ca simt un mic regret enorm. Si traiesc acum in trecut pentru asta, drept pedeapsa. O merit pe deplin!

Cat despre voi cei care cititi ce-am scris eu aici, fiti buni si fiti nebuni. La fel ca pana acum. Fara creiere, doar cu inimi. 

Come as you are, as you were, as you wish

Drogat fiind dupa o jumatate de zi de munca+somn+shopping, mi-am aruncat ochii in rosul trandafirului din poza de mai sus. Am realizat ca sunt un idiot. Maxim. Sau poate ca altii or fi mai idioti decat mine. De 39 de ani vad trandafiri. Rosii. Si niciodata nu mi-am pus problema, atunci cand am vazut INCA UNUL, ca e aproape identic cu cei dinaintea lor. De absolut fiecare data am zis: wow ce frumos e!

Trecand aproape absurd la oameni, imi dau seama ca, daca as percepe la fel situatia in cazul lor, experientele trecute ar putea fi complet inutile si uitate. Sunt un idiot, repet, pentru ca, atunci cand cunosc un alt om, aproape niciodata nu am aceeasi reactie ca la vederea trandafirului rosu. Mai degraba, aproape de fiecare data ma cuprinde un sentiment de "been there, done that", chiar daca sunt absolut constient ca diferentele dintre oameni sunt mult mai evidente decat cele dintre florile aceluiasi soi. 

WTF???? Ce se intampla cu noi????????????????????
PS: multumesc autoarei fotografiei pentru caramida revelatoare

Am buletinul expirat

          Revin pe umila scena in rol de blogger amator, profund dezgustat si revoltat. Revin, in ciuda starilor mele sufletesti de zi cu zi, cu o tema aproape politica. Cu toate ca nu-s nici pe departe unul dintre acei naivi care cred ca in '89 a fost o revolutie, nu pot sa nu-mi amintesc ca in acele vremuri romanii au plans, si-au ingropat neamurile macelarite de nu conteaza cine (!), au trait clipe de maxima emotie. Si probabil ca peste vreo 2-3 generatii toate astea vor fi amintiri. Daca vor mai fi.

            Faradelege. Un cuvant care ne-a macinat existenta de natiune indolenta, atunci cand nu ne convenea un regim sau altul. Cu toate astea, desi orice idiot al acestei natiuni a vazut tot ce se putea vedea in tara asta dpdv social si politic, sunt absolut consternat ca, in 2012, exista atat de multi prosti orbi in tara asta. In conditiile in care noi ca natiune avem nevoie mai mult decat oricand de stabilitate si de liniste, o gasca de mascarici gretosi fac absolut orice pentru a destabiliza ceea ce a mai ramas in tara asta. Si nu e doar o faradelege, e marsavie fatzisa! Am convingerea ca au mai ramas doar cativa indivizi care se gandesc la propriile lor vieti pe termen mai lung de 2-3 luni. Si toti ceilalti se plang ca n-au. N-au nimic, nici macar vointa de a avea. N-am fost niciodata sustinatorul hotziei, dar hai sa nu fim naivi, in orice sistem politic se fura, mai mult sau mai putin, oriunde in lume. Mai pe-ascuns sau mai la vedere. Si n-o sa contest nici macar o secunda faptul ca in anii lui Basescu s-a furat. DAR! Am simtit, dincolo de crize si viata grea, o urma de stabilitate, de siguranta. Ne place sau nu, avem nevoie de suportul strainilor mai puternici decat noi. Pentru ca, de-a lungul intregii noastre existente ca natiune, am dovedit cu varf si indesat ca nu suntem capabili sa ne conducem singuri ca si turma sociala. Suntem latino-balcanici, unici in lumea asta. Si ar fi normal sa ne resemnam in privinta asta, pentru ca asa ne-a fost dat sa fim. Iar astazi suntem, din nou, in situatia in care toata lumea sa se ingrijoreze in privinta noastra. Din nou aratam lumii intregi ca suntem capabili sa ne ucidem conducatorii, din nou ne aratam naravul de lup dacic. Neschimbat. Mi-e ciuda ca s-a ajuns ca in fruntea acestei tari sa se afle o adunatura de mascarici meschini care reusesc sa prosteasca pana si prostia. Dar mi-e cu mult mai ciuda ca ne place parca sa fim prostiti. Ne meritam conducatorii? Eu nu! Si din cauza asta azi am simtit pentru prima oara cu adevarat in viata mea ca e cazul sa fug. Hai sa emigram, in America sau in alta parte. Mi-e rusine de romani! De aproape toti.

Tara de lenesi condusa de hotzi! Sa va fie rusine!

           

Fire Rose in the Darkness

M-am gasit! Cauta-ma acum...

Am chef de batut campii. Din motive pe care doar eu le stiu. Si le pastrez doar pentru mine, din prea mult sadism poate. Am o stare de beatitudine care, poate, nu va tine mult timp. Sau prea mult. Sau, cine stie, poate ca nu va fi urmata de-o buza umflata a subsemnatului. Sa speram.

Pana una alta, am un maxim chef de batut campii, desi m-am topit, m-am uscat, m-am retopit si reuscat de-atata caldura. Termin tigara asta si ma opresc. Ce credeai, ca ma apuc de scris acum baliverne? Am zis doar ca am chef de scris aiurea, nu ca o voi si face :)

Viata-i lunga, mintea-i scurta, bine-mi pare ca-s pe val!

Atat. Fiti buni si fiti nebuni. Sau invers. Noapte buna