Dragoste de buzunar

Mai tineti minte dictionarele mini, de buzunar? Ei bine, am aflat de curand ca exista oameni care isi poarta aspiratiile unei iubiri la fel ca pe minidictionarele, adica la purtator, in poseta, in borseta, in portjartier, in torpedou etc.
Oare cum ar fi sa fac si eu asa?
Prima intalnire. Scot dictionarul si repet pana invat pe de rost. Orice scapare imi poate fi fatala. Dar daca stiu textul pe dinafara, atunci nu conteaza ce spune celalalt, eu ii arat minicartulia. Declaratie de dragoste (rasfloind de zor): "Esti frumoasa ca o stele, tu mi-ai rupt inima-n doi. Toate sufletele mele bate pentru tu si noi."
Asa scrie, asa facem, PUNCT.
"Ai zis ca ma iubesti, stai sa scot cartea sa vad ce scrie... "
Hai fugi cu cercu', zau.
Personal, pot declara, dupa propria-mi lege, ca mi-e greata de asa ceva. PUNCT.
Ingretosa-m-as, dar n-am motiv real, life goes on.

Fara optiuni

Gresesc undeva amarnic si nu-mi dau seama deloc unde anume! Partea proasta e ca, de la o zi la alta, accentuez, in mod constient, aceasta greseala. O dau in paranoia, simt ca ma ating blestemele cuiva. Nu m-ar incalzi cu nimic sa aflu daca si cine m-a blestemat. Dar e clar, nu se mai termina.

M-ar ajuta probabil o parere. Dar de la cineva care m-ar cunoaste in profunzime, dar din exterior. Si acel cineva, care in mod clar nu exista, mi-ar putea spune unde gresesc. De ce fac numai alegeri idioate. Pentru ca nu sunt ghinionist, pur si simplu persistand in greseala, fiind pesimist si negativist, atrag doar raul, negativul.

Atat. Si-un pahar de vin.

Some people just need a high-five. In the face. With a chair. Made of steel. Twice!

Cu ceva vreme in urma mi-am propus sa nu mai scriu aici rautati. Din motivul ca nah, m-as putea abtine de la a "vomita" pe blogul meu amarat toate kkturile pe care mi le fac mie oamenii. Si tot cu ceva vreme in urma mi-am propus sa scriu si despre lucrurile faine pe care mi le ofera oamenii. Si totusi....

Am sentimentul profund ca ceva se intampla cu lumea, mai grav decat se expune la TV. Cu mult mai grav. Stiu prea bine ca-s dereglat din multe puncte de vedere, cu toate astea, vorba poetului, cand ma uit la altii cum sunt, imi dau seama ca tare bun m-a facut mama. Subiectiv rau as putea zice. Si totusi....

Stand in bancuta mea linistit si doar observand, realizez ca de fapt, fara ca eu sa fac nimic, handicapul mental si emotional al unora se manifesta fara limite. Pe langa ei, lipsurile mele sunt minciuni. Daca eu nu ma pot resemna ca le am, oare cum se simt cu ei insisi cei mai intoxicati decat mine? Sincer, n-as vrea sa fiu in pielea lor. Si totusi...

Uneori realizez ca e bine pentru mine sa ma transform in demon pentru a-mi da seama cum arata adevaru-adevarat. Si atunci imi bag coada, instingand, distorsionand, mintind, exagerand etc. De aproape 20 de ani incerc sa-mi dau seama cand imi vine sa reactionez asa si din ce motiv. N-am reusit. Pur si simplu se intampla, corpul, mintea si sufletul meu reactioneaza brusc. Probabil ca sistemul meu defensiv e mult mai bine pus la punct decat cred eu. Si totusi....

Mi-o iau in freza zi de zi, cate putin sau cate mult, dar asta in niciun caz nu ma mai determina sa-mi pierd mintile, asa cum se intampla odata. Acum reactionez calm, zambind amar si poate cu un strop de dorinta de revansa in suflet. I-as zice razbunare, dar n-o simt asa, oricare-ar fi parerile celorlalti. Judecati-ma cat doriti. Si totusi...

Opriti-va atunci cand va zic! Pentru ca toate au o limita in lumea asta, toate au un inceput si un sfarsit. Eu stiu ca e greu sa accepti o situatie care te raneste zambind si cu capul sus, eu stiu ca e greu sa dai mana cu "adversarul" tau, dar, la naiba, toate au o limita! Oricat de subiectiv as fi acum, stiu prea bine ca oricat de mari ar fi fost vreodata diferentele de perceptie intre mine si un alt individ, am ajuns la un punct in care, fara sa dau dovada de lasitate, am constientizat ca e mai bine sa pun punct. Pur si simplu. Fara a-mi pata onoarea, fara a-mi rani orgoliul. Am mai spus-o si in alte dati, am cunoscut in viata mea multi oameni. Unora le-am facut rau. Altii mi-au facut rau mie. In unele cazuri ne-am facut rau reciproc. Constient sau nu. Cu toate astea, am mers mai departe. Si totusi.....

Zau ca nu inteleg de ce, in al 12-lea ceas, nu ai puterea sa ramai VERTICAL???????????????????????

Probabil voi muri si nu voi afla raspunsul la intrebarea asta. 

Weekend fain va doresc. Si totusi....

Nu mai fain decat al meu

Nebuni, iubire nebuno!

EL

I-ai stins lumina. Crezand ca se descurca perfect chiar si in intuneric, el isi lua inima in dinti si porni orbecaind in cautarea drumului spre tine. Noroc cu instinctele de om experimentat, ca nu si-a rupt ciolanele batrane de mobila cu miros de mucegai care-si facea veacul de multi ani in viata lui. Dupa cateva miscari pline de gratie si elan, el reusi sa-si dea seama ce ii lipsea de fapt: "Unde ma duc?"

EA

Incercand sa priceapa ce-i in mintea ta, ai reusit, prin talentul tau de cal breaz, s-o ametesti. Desprinsa fiind de lumea in care traiesti tu, nici n-ai avut cum s-o intelegi vreodata. Poate ca-i imatura, poate ca-i impulsiva, poate ca-i naiva. Dar sigur e sincera. Si s-a trezit, datorita tie, cu lumina stinsa si cu gatlejul uscat de-atata nerabdare, intrebandu-se: "De ce?"

VOI

Sunteti nebuni, cu creierele putrede de-atata gandit, fara sa tineti seama de singura stare pura ca lacrima care  dainuie intre voi de-atata vreme si cu atata putere. Daca mai era nevoie de vreo dovada ca lumea e intoarsa cu susul in jos, voi sunteti aia: iubirea nu-i nebuna, voi sunteti! Si nu-mi ramane sa ma intreb: "Ce-i cu voi doi?"

Oricum fiecare inceput isi are si sfarsitul. Dar asta e de-a dreptul trist.

(Fiti buni si fiti nebuni, dar data viitoare)