Ireleversible

Cine sunt eu cand nu sunt ca tine, stii oare? Daca stii si nu esti si tu la fel, inseamna ca suntem diferiti. E un aparent silogism, stupid de-a binelea, insa spune foarte clar ca nu esti ca mine. 

Asta a fost in loc de introducere. Sper sa n-am nevoie de alcool ca sa-mi dezleg ideile. Ceea ce scriu azi nu e scris de dragul de-a scrie, ci pentru a fi aflat, stiut, vazut, gandit, rumegat, analizat, inteles etc. Daca se poate. Daca nu, asta e. 

1. Sunt indiferent si nu dau doua parale pe nimic si pe nimeni. Asta e concluzia unora care m-au intalnit. Nu am nici cea mai mica intentie sa demonstrez ca n-au dreptate. 

2. Sunt absolut iritat cand intalnesc oameni certareti sau cu chef de a contrazice. Asta e concluzia mea. Si, in ciuda faptului ca-mi place sa polemizez, macar o fac "cu program", nu continuu. Asa cred, poate gresesc.

3. Sunt imposibil, imatur si nu stiu ce vreau. Iarasi parerea altora. Si iarasi nu contrazic, partial e adevarat. Dar cam multi judecatori si lideri de opinie in ce ma priveste, n-ar fi mai bine sa faceti un ONG?

4. DE CE? O intrebare care, de cele mai multe ori, e absurda in ce ma priveste. O spun inca o data, fac si spun foarte multe lucruri fara sa am o motivatie traductibila in cuvinte! 

5. Cand spun un lucru, spus ramane. Nu e nevoie sa ma pui sa repet de x ori, din dorinta de a primi confirmari. Cand ma voi razgandi, te anunt.
6. Daca simti ca vrei sa ai dreptate, nu-i bai, eu iti dau. Chiar daca n-ai. Dar daca te vei simti din cauza asta de kkt, nu da vina pe mine.

Exista multe alte lucruri ce pot fi spuse. Exista si multi oameni care, indiferent ce le-as spune, cred doar ceea ce vor. Exista si alte moduri de gandire/simtire decat al meu. Exista si oameni ca mine. Acei oameni chiar ma inteleg din prima. 

Am ajuns sa am momente in care sa ma opresc, sa traiesc intr-un punct fix. Am ajuns sa-mi placa mult asta. Am ajuns sa ma inec ore in sir in butoaie de nostalgie, am ajuns sa-mi placa starea de a fi trist, am ajuns sa-mi placa sa visez doar la lucruri imposibile, am ajuns sa simt ca totul e pierdut pentru mine. Am ajuns aici, acum. Nu ma voi opri aici, evident, dar acum stau pe loc. Intrebarea mea catre tine, oricine ai fi, suna cam asa: daca te simti cu adevarat deranjat, suparat, iritat, indignat, contrariat de prezenta mea, daca deja ai ti-ai conturat portretul meu complet, atunci ce mai vrei de la viata mea?

Eu sunt cum sunt cand nu sunt ca tine si nu stiu cum esti tu cand nu esti ca mine, dar daca nu te intreb si nu ma intreb, nu inseamna ca-s indiferent, ci doar ca astept. Prea multe vorbe, prea multe vorbe seci. Ma duc sa-mi pun in pahar cateva grade. Bbye!

Liberul arbitru incatusat

Zile tumultoase. Pline de mici evenimente surprinzatoare. Care m-au dat peste cap putin cate putin. Zile cand, fara sa-mi dau seama, traiesc in trecut. Detest sa traiesc in trecut. Mi-am amintit de prima mea iubire. Era dragalasa foc, era un copil superb. Eu eram "cred ca nu mai sunt copil". Si m-a fulgerat in tot corpul atunci cand i-am vazut prima oara chipul de copil. Apoi i-am povestit urmasului meu de ea. Asta pentru ca, in contextul actual, chiar el trece prin aceeasi faza. Deh, pe astia mici ii apuca mult mai devreme. Cu siguranta mi-a simtit emotia puternica, poate din cauza asta s-a deschis fatza de mine surprinzator. Mi-a savurat povestea, din cap in coada, ca sa-mi zica la un moment dat: "Ai fost un las ca ai renuntat. Daca nu o lasai, eu n-as fi existat, dar tu ai fost un fraier".

O fi avand dreptate pustiul, mai stii? Oricum n-avem de unde sa ne dam seama ce-ar fi fost dac-ar fi fost, asta e clar. Dar atunci am facut o alegere libera aparent. Si de-atunci pana acum am facut sute de asemenea alegeri. Libere, dar restrictionate de partea cea mai daunatoare a fiintei mele: mintea. 

Eram tanar atunci, tanar, doamna, tanar! Si prost pe deasupra. Si am ales in consecinta. Prost pentru mine, dar oare pentru ea? Asta nimeni nu stie.Nici ea probabil. Dar a fost prima mea dragoste. Chiar am iubit-o mult. In felul meu de-atunci, naiv, sincer si poate prostesc. Simt asta chiar si acum. O sa-mi cer iertare fatza de mine insumi, pentru ca simt un mic regret enorm. Si traiesc acum in trecut pentru asta, drept pedeapsa. O merit pe deplin!

Cat despre voi cei care cititi ce-am scris eu aici, fiti buni si fiti nebuni. La fel ca pana acum. Fara creiere, doar cu inimi.