Deci nu-mi vine sa cred, au trecut aproape doi ani de cand, intr-un moment de revolta interioara si poate un pic exagerata, mi-am expus gandurile intr-un scurt post: CUM VREAU EU (aprilie 2009 pentru curiosii care nu l-au vazut inca). Si dupa ce ca am revenit absolut inspirat si cu chef de scris dupa o pauza atat de lunga, mai constat ca, dupa aproape doi ani, e la fel de valabil ce-am scris atunci. Si mai constat ca timpul trece repede. Nu ma sperie asta, la urma urmei am trait din plin fiecare secunda. Ma rog, nu intotdeauna cum am vrut, dar am trait.
Ma bate gandul ("nu te bate gandul cum te bat io"!! lol, parazitii astia m-au intoxicat cam mult) sa-mi schimb stilul, directia, scopul refularilor mele de blogger amator. Cred ca mi-e mai bine sa renunt la sarcasm. Inca nu stiu sigur, oricum nu-mi pasa ca tocmai din cauza asta as risca sa-mi pierd si infimul public pe care-l am acum. Infim dpdv numeric, evident. Hai dom'le, astea-s detalii!
Sa revenim la cum vreau eu. De fapt vreau sa ma opresc nitzel la ceea ce-am vazut ca vor altii. Ma surprinde in sens negativ o tendinta larg raspandita: vor totul si cat mai repede! Bineinteles, e foarte indicat sa vrei totul, cat mai mult, dar pana mea, chiar e nevoie de atata graba? Mai ales ca de multe ori vrem lucruri foarte importante pentru noi, lucruri calde, pretioase. Si intreb acum oarecum retoric: cine-i atat de retardat incat sa bea un vin vechi si dulce cu sticla, dintr-o suflare? N-ai timp sa-l savurezi, e o prostie, zau !
Din perspectiva mea, poate ca nu cea mai inteleapta (but I really don't give a fuck about this), lucrurile stau un pic diferit. Vreau si eu totul, desigur, insa nu vad de ce sa ma grabesc. Rabdare, nenicule, rabdare.... In ultima perioada, scumpa mea mama imi tot aminteste ca ma apropii cu pasi repezi de andropauza. Evident, imi spune de "40 de ani", dar stim cu totii ce inseamna asta, nu? Si in afara de momentele in care pur si simplu ea spune si eu devin surd, mai reuseste uneori sa ma faca sa ma gandesc la asta. As vrea sa stiu si parerea altora, in special barbati. E ceva nou ce apare? Vreo depresie? Vreun semn de batranete evidenta? Pentru ca m-am chinuit sa vad vreun simptom la mine, insa ori am miopie si la creier, ori chiar nu exista asa ceva! Si in conditiile astea, ma apuca rasul de nu mai pot cand o aud pe mama cu ideile ei prapastioase. Parca-mi spune ca mi se apropie ultimul ceas, asa-i de dramatica.
In contextul asta, simtindu-ma la fel ca acum X ani, e oarecum firesc sa nu se schimbe "CUM vreau eu". Raman acelasi anonim, nu? Cu idei fixe uneori, cu principii la fel de fixe. Ce se mai schimba e legat de CE vreau. Sunt absolut convins ca un om, pana la ultima lui suflare, isi schimba mereu optiunile. Si le modeleaza. E acelasi lucru cu munca unui sculptor. Ani buni de zile, chiar dupa ce si-a terminat opera, tot are de finisat ceva la ea. Eu sunt la partea de finisaje, clar. Mai ramane partea practica. Pentru ca daca ma gandesc la ce s-a intamplat in viata mea in ultimii doi ani, pot gasi urme de bocanci violente ale unor indivizi care au trecut pe-acolo si au vrut neaparat sa simt doar durere, dar vad si umbre calde si extrem de placute. Se pare ca exista si oameni care m-au iubit, nu?
Cat despre mine, despre viata mea, despre planurile mele.... aici e un pic mai trista si delicata situatia. Probabil ca n-am facut tot ce puteam face, insa stiu sigur ca m-am straduit. De evoluat am evoluat, in mod sigur, insa nici pe departe cat as fi vrut. Si poate ca acum se va gasi cineva sa ma apostrofeze: "ce ziceai mai sus tu? cumva ca nu-i indicat sa vrei totul dintr-o data? ce faci acu, o dai cu bata-n balta?"
Hehe.... aparent asa o fi, insa nu stie nimeni clar ce-am vrut. Si sunt totusi doi ani ;)
Ma rog, nu vreau sa ma inec intr-o melancolie cvasidepresiva din cauza asta. In clipa de fatza am din nou planuri bine facute. In plus, aproape tot ce apare in viata mea in mod neprevazut, arata extrem de bine. Simt ca... nu stiu.... ingerii se uita si la mine in sfarsit.
Si am ajuns sa ma rog lor, ca nu cumva sa ma uite...
Cam atat. Ma-ntorc la treburile mele, oricat chef as mai avea.
Poate revin tot azi, simt ca e de bun augur.
Fiti buni si fiti nebuni! Sau invers.
